Motivele invocate de sindicatele din cele doua state sunt diferite, la fel cum diferite sunt si datele de fond ale problemelor.
Guvernul Fillon are ca principal motiv de ingrijorare cresterea datoriei publice, despre care specialistii considera ca va atinge, la finele acestui an, 63,2% din produsul intern brut, peste limita de avarie stabilita de institutiile Uniunii Europene.
Guvernul Merkel are de gestionat problema cresterilor salariale amanate de mai bine de un deceniu, astfel incat aceasta sa nu perturbe bunul mers al unei economii care asigura cea mai semnificativa pondere din taria monedei europene. Multe despre modul in care gandesc cele doua cabinete pot fi aflate dintr-o privire comparativa a motivelor care au stat la baza deciziilor de privatizare in cazul France Telecom sau a Deutsche Bahn - astfel, daca Parisul a recurs la cedarea participatiilor statului pentru a obtine “pe loc” sume suplimentare la buget, Berlinul este dispus sa faca acelasi lucru pentru a reduce rolul economic al statului, permitandu‑si intarzieri, pentru a gasi cea mai buna formula de realizare.
Pentru a evita declansarea grevei in transporturile feroviare, conducerea SNCF a propus, drept cale de mijloc intre pozitiile ireconciliabile ale guvernului si sindicatelor, un plan de cresteri salariale speciale in favoarea angajatilor de peste 50 de ani. Nu acelasi lucru s-a intamplat, insa, in cazul Electricite de France sau Gaz de France, companii care apartin unor domenii similar calificate. In acest moment, angajatii celor trei companii se afla in greva si nu trebuie uitat ca lor li se vor alatura, foarte curand, functionarii publici, mai precis, pe 20 noiembrie. Miscarile sindicale despre care vorbim le depasesc ca amploare si impact economic pe cele confruntate de un alt guvern, de centru-dreapta, al lui Alain Juppe, in 1995, si ar putea costa economia franceza aproape 0,2% din cresterea sa anuala.
