money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Grevele din transporturi ajung în Germania

Publicat la 15.11.2007, 08:49:59

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Grevele din transporturi ajung în Germania
Urmărește money.ro pe Google News

În Franţa, regiunea pariziană a fost cea mai mai afectată. Zeci de mii de oameni s-au deplasat la muncă folosind maşinile personale, ceea ce a blocat şi traficul rutier. Cum negocierile dintre guvernul condus de Francois Fillon şi protestatari nu au ajuns încă la un rezultat, greva riscă să se prelungească pe termen nelimitat. În Germania, conductorii trenurilor de pasageri din estul ţării declanşează azi o grevă de 62 de ore.

Acestora li se alătură şi sindicaliştii din sectorul transportului de mărfuri. Ambele greve, considerate cel mai amplu protest din istoria căilor ferate germane vor înceta sâmbătă, la miezul nopţii. Economiştii au estimat pierderile la 50 de milioane de euro pe zi, iar volumul total al pagubelor s-ar putea ridica la jumătate de miliard de euro.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite