Grindeanu: Au fost desemnaţi câştigătorii pentru elaborarea primelor două studii de fezabilitate necesare construirii a două loturi din drumul de mare viteză Filiaşi-Lugoj
Publicat la 28.02.2023, 15:42:29
„Au fost desemnaţi câştigătorii pentru elaborarea primelor două studii de fezabilitate necesare construcţiei a două Loturi din Drumul de mare viteză Filiaşi-Lugoj! Primul contract vizează sectorul Drobeta Turnu Severin-Domaşnea (65 km) şi a fost atribuit unei Asocieri de firme înregistrate în România. Are o valoare de 35,78 milioane de lei (fără TVA). Contractul are o durată de 28 de luni (26 de luni sunt alocate doar pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate)”, a scris Sorin Grindeanu, marţi pe Facebook.
El a mai spus că al doilea contract vizează sectorul Caransebeş-Lugoj (50 km), a fost atribuit unei Asocieri de firme din Turcia şi are o valoare de 12,11 milioane de lei (fără TVA), iar pentru derularea acestuia sunt alocate 20 de luni, dintre care 18 luni numai pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
„Ambele contracte sunt finanţate prin Programul Transporturi şi pot fi semnate în 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii”, a mai precizat ministrul Transporturilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
