Situaţie care stârneşte râsul, dar şi îngrijorarea, la Galaţi. Campania de refacere a marcajelor pietonale din oraş, deşi este cât se poate de necesară (dat fiind că zebrele arată jalnic), s-a dovedit în final doar o acţiune de tip Dorel, eroul şantierist al României.
Într-o intersecţie importantă din oraş, zebra a fost revopsită cu abnegaţie, deşi în mijlocul ei tronează o ditamai groapa în asfalt. Groapa, după o logică de copil de grădiniţă, ar fi trebui să fie astupată în prealabil, însă străluceşte acum în soare de cât de albă şi de curată este.
Chestionat de reporterul „Adevărul”, muncitorul care muta de colo-colo „popicii” de avertizare a şoferilor (muncitorii cu bidineaua erau deja plecaţi) a preferat să dea bir cu fugiţii şi el, printre blocuri, nu înainte de a mormăi printre dinţi că ei nu se ocupă de gropi, ci au fost puşi de şefi să dea cu vopsea, ceea ce au şi făcut.
Evident, atunci când vor apărea la faţa locului (dacă vor apărea) cei puşi de şefi să astupe gropile, albul imaculat va dispărea, iar toată munca lui Dorel cu bidineaua se va duce pe Apa Sâmbetei, la fel ca şi banii publici cheltuiţi pe lucrare.
Conducerea Primăriei Galaţi ne-a informat că se vor face verificări pentru a identifica persoana responsabilă de „planificarea ştiinţifică” a muncii, care va fi propusă pentru sancţionare.
Interesant este că incidentul de faţă vine după ce un alt Dorel de la Primărie a decis, în luna aprilie, să scape printr-o metodă cu totul năstruşnică de trecerile de pietoni desfiinţate: a pus ca asfaltul să fie frezat, creându-se astfel o mulţime de denivelări care au stârnit furia şoferilor.
De asemenea, în toamna trecută, un autocar plin cu turişti s-a scufundat la propriu în carosabil după ce muncitorii unei firme contractate de Primărie au asfaltat strada fără să compacteze pământul pe care l-au pus în şanţul pe care tot ei îl săpaseră.



