Gruia Stoica, președinte al Grampet Group (din care face parte SC Grup Feroviar Român SA București), este acuzat de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, iar avocatul Doru Cătălin Boștină, din Baroul București, de trafic de influență.
Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În luna mai 2013, S.C. Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.
La data de 17 ianuarie 2014, S.C. C.E.O. SA a transmis invitații de participare la procedura de licitație (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorității contractante) mai multor societăți, între care către S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” SA și SC Grup Feroviar Român SA București.
Licitația avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.
Din Rezoluția menționată a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica i-a oferit avocatului Boștină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitației.
Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preț cât mai apropiat de cel propus de S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.
"Având în vedere că, fiind citat, Stoica Gruia a refuzat să se prezinte la audieri, a fost pus în executare mandatul de aducere a acestuia, conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale. La data de 29 ianuarie 2014, învinuiților li s-au prezentat acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală", au mai precizat procurorii DNA.

