money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Grupul bancar Merrill Lynch a fost principalul bookrunner din 2007 pe piaţa americană

Publicat la 31.12.2007, 12:08:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Grupul bancar Merrill Lynch a fost principalul bookrunner din 2007 pe piaţa americană

Goldman Sachs, care a ocupat locul întâi în 2006, este al treilea bookrunner pentru anul 2007, în timp ce Merrill Lynch a depăşit cu greutate grupul Morgan Stanley, ce a ocupat locul secund.

Clasamentul a fost efectuat de către compania Dealogic, care a măsurat dividendul obţinut de fiecare companie din acest tip de activitate.

Merrill a ocupat prima pozitie datorită implicarii într-un număr de 47 de oferte publice iniţiale, sau aproximativ 14% din piaţa IPO-urilor efectuate la bursele Nasdaq sau New York Stock Exchange, obţinând câştiguri de 7,23 miliarde dolari, conform Dealogic.

Merrill Lynch şi alte companii de top implicate în acest tip de activitate au avut un an bun, având în vedere că IPO-urile au fost foarte numeroase.

În total, pe piaţa americană au fost efectuate 234 de oferte publice iniţiale în 2007, reprezentând o creştere de 18% faţă de anul precedent, anul 2007 fiind cel mai ocupat începând cu anul 2000, conform firmei Renaissance Capital.

În 2006, Goldman a ocupat prima poziţie prin implicarea într-un număr de 35 de afaceri, inclusiv cel mai mare IPO al anului de pe piaţa americană, efectuat de MasterCard, în valoare de 2,4 miliarde dolari.

Morgan Stanley a fost al doilea bookrunner din SUA, cu 49 de IPO-uri, în valoare de circa 7,22 miliarde dolari.

În 2007, Morgan Stanley a controlat o parte aproximativ egală cu Merrill Lynch din piaţa IPO-urilor din SUA şi, împreună cu Citigroup, au administrat cea mai mare ofertă publică iniţială a anului, listarea fondului de investiţii Blackstone, IPO ce s-a ridicat la 4,1 miliarde dolari.

Goldman Sachs a fost al treilea bookrunner din SUA în 2007 prin implicarea în 36 de IPO-uri, cu o valoare totală de peste cinci miliarde dolari.

După Goldman, poziţia următoare a fost ocupată de JP Morgan, urmat de Lehman Brothers, Credit Suisse, UBS, Citigroup, Deutsche Bank şi Bank of America.

Acest clasament oferă informaţii foarte utile privind băncile care au atras cele mai mari afaceri în 2007 şi, implicit, cele mai mari profituri.

Pe lângă tarifele percepute pentru fiecare afacere, posibilitatea subscrierii a până la 15% din totalul acţiunilor scoase la vânzare poate fi o oportunitate majoră de câştig pentru bookrunneri.

Visa Inc, ce plănuieşte o ofertă publică iniţială prin care speră să strângă până la zece miliarde dolari prin listarea la New York Stock Exchange în lunile ce urmează, a numit opt bookrunneri, şi anume Morgan Stanley, Goldman Sachs, Bank of America, Citigroup, HSBC, Merrill Lynch, UBS and Wachovia.

Un alt grup interesat de un IPO este fondul de investiţii Kohlberg Kravis Roberts & Co's, ce ar putea strânge din această ofertă suma de 1,25 miliarde dolari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite