"Grupul de clinici stomatologice Dent Estet, parte a sistemului medical MedLife, reconfirmă poziţia de lider pe piaţa de medicină dentară din
România, înregistrând în primele şase luni ale anului 2021 o cifră de afaceri de 46 de milioane de lei, în creştere cu 60% faţă de primul semestru al anului 2020", anunţă grupul.
Compania a raportat o cifră de afaceri de 24,2 milioane lei în 2015, care a crescut cu 177%, până la 67 de milioane lei în 2020.
De asemenea, numărul de pacienţi trataţi depăşeşte 130.000.
“Decizia luată în urmă cu cinci ani, de a ne uni forţele şi de a oferi servicii medicale dentare cât mai multor români a fost una extrem de inspirată. Creşterea cifrei de afaceri este susţinută şi de dezvoltarea organică a grupului, dar şi de creşterea cererii românilor pentru tratamente complexe şi de lungă durată, tot mai mulţi pacienţi fiind conştienţi de rolul pe care îl are sănătatea orală în starea generală de sănătate a organismului, mai ales în contextul actual”, spune Mihai Marcu, CEO şi preşedinte MedLife Group.
Reprezentanţii reţelei vorbesc de un interes tot mai crescut al românilor pentru a-şi recăpăta sănătatea dentară.
"În prezent, pacientul român cunoaşte importanţa alegerii unei echipe medicale de prestigiu, a implanturilor certificate la nivel internaţional, dar şi a tehnologiilor de ultimă generaţie, fiind extrem de bine informat în legătură cu tratamentele existente pe piaţa internă, dar mai ales pe piaţa
internaţională. Adaptarea rapidă la noul context social şi economic şi investiţiile în tehnologie au fost doar câteva dintre măsurile luate pentru a răspunde nevoilor pacienţilor", spune Oana Taban, CEO şi fondator Dent Estet.



