Piețe financiaremoney.ro
Grupul Generali acordă gratuit acţiuni de cel mult 4,5 milioane euro angajaţilor săi din toată lumea
Publicat la 26.11.2007, 11:49:13
Assicurazioni Generali SpA va suporta toate costurile legate de alocarea acestora. Proiectul urmează să fie finalizat până pe 31 decembrie 2007 şi se va realiza printr-o majorare a capitalului social cu până la 4,5 milioane euro, care constă în emiterea unui număr de până la 4,5 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 1 euro. "Cu ocazia acestei aniversări, reprezentanţii grupului Generali doresc să îşi răsplatească angajaţii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea şi succesul companiei, astfel încât acesta a devenit unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Italia şi din întreaga lume", a spus director general al Generali Asigurări, Tudor Moldovan.
El a adăugat că, din câte ştie, aceasta este prima iniţiativă de acest fel înregistrată la nivel mondial, cu efecte asupra celor 66.000 de angajaţi ai Generali în Europa, Asia şi America. Acţiunile vor fi acordate tuturor angajaţilor care lucrau la 31 decembrie 2006 în cadrul grupului Generali cu contract de muncă permanent şi care sunt încă angajaţi la una dintre companii, la data alocării respectivelor acţiuni. "Obiectivul urmărit este dublu. Pe de o parte, se doreşte recunoaşterea contribuţiilor valoroase aduse de resursele umane ale grupului de-a lungul anilor, iar pe de altă parte se are în vedere consolidarea sentimentului de apartenenţă la nivelul angajaţilor, care joacă un rol esenţial în politica promovată de Generali", a adăugat Tudor Moldovan. În opinia sa, echipa Generali reprezintă activul cel mai important al grupului, iar prin această măsură fiecare dintre angajaţi va resimţi în mod direct evoluţia rezultatelor grupului.
Generali Asigurări a subscris, în perioada ianuarie-septembrie 2007, un volum total de prime brute de 281 milioane lei, cu 34% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acţionarul majoritar al Generali Asigurări este Generali Holding Vienna AG, care deţine 83,5660% din capitalul social, Asigurare Reasigurare Astra SA are o participaţie de 15,9850%, în timp ce Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum - Centrocoop deţine 0,1306%.
Generali Asigurări, parte a grupului internaţional Generali, are o reţea teritorială formată din 84 de agenţii şi puncte de lucru şi 3.000 de agenţi, care aduc peste o treime din producţia de asigurări. În 2006, Generali Grup a înregistrat o cifră de afaceri de 64,5 miliarde euro şi un profit net de 2,4 miliarde euro.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



