300 de milioane de euro până în anul 2010, atât intenţionează să investească GTC România pe piaţa imobiliară autohtonă. Aceştia nu sunt primii bani pe care compania poloneză îi alocă dezvoltării de noi proiecte de real estate. Din 1999 şi până în prezent, GTC Group a investit în România peste 600 milioane euro.
GTC Romania este specializată în principal pe proiecte de birou şi de retail. Prin urmare, primele investiţii în ţara noastră au fost făcute în aceste domenii. Pe segmentul spaţiilor de birouri, GTC a investit aproximativ 90 de milioane de euro, în portofoliul său aflându-se două dintre cele mai reprezentative clădiri din Capitală: Europe House şi America House. Pentru prima dintre ele, dezvoltatorul polonez a obţinut un profit de circa 9 milioane de euro. Shimon Galon, country manager GTC Romania, ne-a declarat că în prezent compania are în plan dezvoltarea mai multor centre comerciale în Bucureşti dar şi în alte mari oraşe ale ţării.
GTC Romania intenţionează ca anul viitor să construiască şi în alte oraşe. Nici segmentul rezidenţial nu a fost neglijat. GTC România îşi propune să investească în acest domeniu aproximativ 300 de milioane de euro.
GTC Romania investeste 300 de milioane de euro pana in 2010
Publicat la 17.01.2007, 08:53:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
