Gullit: Finala cu Steaua din 1989, cel mai bun meci din cariera mea
Publicat la 22.05.2007, 14:24:00
Fostul jucător al lui AC Milan, olandezul Ruud Gullit, a declarat, marţi, că cel mai bun meci al său şi pe care nu-l va uita niciodată este finala Ligii Campionilor din 1989, câştigată de italieni cu scorul de 4-0, informează "The Guardian".
Ruud Gullit a acordat un interviu publicaţiei engleze în care şi-a aminintit despre faptul că el a fost primul jucător transferat de către preşedintele echipei, Silvio Berlusconi. "Am sentimente foarte profunde faţă de Milan. Berlusconi a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de la echipă. Imediat după ce ne-am întâlnit, am simţit că vrea să facă ceva incredibil la club, iar în 20 de ani a câştigat aproape 25 de trofee, iar Milan este una dintre cele mai importante echipe din lume în acest moment", a declarat fostul fotbalist.
El şi-a reamintit şi de cele mai importante partide jucate de către el alături de gruparea italiană. "Am jucat împotriva multor echipe importante cu Olanda, dar cele mai importante meciuri pentru mine au fost finala cu Steaua Bucureşti, câştigată cu 4-0, şi semifinala cu Real Madrid, câştigată cu 5-0. Împotriva lui Madrid am simţit că avem misiunea de a câştiga, iar în finală ne-am propus acelaşi lucru şi am fost foarte concentraţi pentru îndeplinirea obiectivului", a mai spus fostul jucător al lui AC Milan.
Gullit a marcat două goluri în finala disputată împotriva Stelei, la 24 mai 1989, pe "Camp Nou" din Barcelona, câştigată de către AC Milan cu scorul de 4-0.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





