GUNOIUL de la malul mării. Perla Litoralului a fost lăsată de izbeliște
Publicat la 28.07.2017, 05:58:41
Pe vremea comunismului, era considerat perla coroanei litoralului românesc. Complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, din staţiunea Olimp, a adus luxul la malul Mării Negre şi puţini erau cei care îşi permiteau un sejur acolo. Amplasamentul exact în buza plajei, terasele de pe care se putea scruta marea până departe în zare, restaurantele şi formaţiile care asigurau ambientul se împleteau armonios pentru o locaţie care atrăgea străini şi membrii protipendadei comuniste deopotrivă. Pentru omul de rând chiar şi doar o vizită acolo avea conotaţiile unui bonus şi nu puţini erau cei care mergeau să-şi clătească ochii pe terasele aliniate impecabil dincoace de linia orizontului. Complexul a fost inaugurat în 1971 şi atrăgea pe sezon în jur de 12.000 de turişti. Era cel mai scump de pe Litoral şi în jurul lui a fost construită întreaga staţiune Olimp.
Din toate acestea n-a mai rămas însă nimic. Sau aproape nimic, pentru că o fantoma ansamblului, năpădită de buruieni şi colcăind de patrupe, în diferite forme ale existenţei lor, stă totuşi în picioare. 2017 e primul an în care complexul şi-a închis definitiv uşile. Anul trecut, o parte din el a mai funcţionat, deşi cele una sau două stele turistice care i-au fost acordate au reprezentat un gest de maximă indulgenţă.
Citește mai departe în ADEVĂRUL.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
