"A fost o discuţie în Guvern pe această temă. Proiectul de buget este redactat în mare parte şi urmează să fie luată o decizie politică cu privire la alocările pentru domeniile prioritate, infrastructură, investiţii, educaţie, sănătate, după care va fi asumat acest proiect de Lege şi va fi trimis Parlamentului", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului. Muntean nu a precizat dacă proiectul de buget va fi aprobat de Guvernul Boc sau dacă această sarcină va reveni viitorului Cabinet.
Premierul în exerciţiu Emil Boc a declarat cu o zi în urmă că bugetul de stat pe 2010 trebuie asumat de un nou Guvern, care ar putea fi instalat la şapte-zece zile după validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale de Curtea Constituţională.
Boc a apreciat că proiecţia bugetară pe 2010 ar trebui propusă de noul Executiv deoarece acesta va lua măsurile necesare implementării sale.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat la data de 2 decembrie actul normativ care completează art. 26 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificare care permite Guvernului demis să trimită Parlamentului proiectul de buget.
Proiectul de Lege modifică articolul 26 al Legii de organizare a Guvernului şi stipulează că, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale şi proiectele de buget de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat.