Guvernatorul provinciei al-Muthana din sudul Irakului a fost ucis ieri, in urma exploziei unei bombe amplasate la marginea unui drum, care a vizat convoiul cu care acesta se deplasa. Potrivit oficialilor regionali, citati de Reuters, cel putin cinci garzi de corp au fost ranite. “Politia a impus o restrictie de circulatie dupa asasinarea guvernatorului”, a declarat seful Politiei din Samawa, precizand ca “explozia a fost provocata de o bomba artizanala si a fost demarata o ancheta”. Al-Hassami este al doilea guvernator siit asasinat in zece zile. Pe 11 august, guvernatorul provinciei invecinate Qadissiya,Khalil Jamil Hamza, a fost ucis intr-o explozie care s-a soldat si cu moartea sefului Politiei locale. Cei doi guvernatori erau membri ai Consiliului Suprem al Revolutiei islamice din Irak, una dintre cele mai puternice formatiuni siite. (C.E.)
Guvernator ucis intr-un atentat
Publicat la 20.08.2007, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
