money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Guvernatorul Băncii Greciei: Economia va creşte cu 2% în 2013

Publicat la 28.07.2011, 20:37:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernatorul Băncii Greciei: Economia va creşte cu 2% în 2013

Al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia oferă 'clipe de răgaz' care ar trebui folosite 'nu numai pentru a îndeplini obiectivele programului, ci şi dincolo de ţintele acestui program', a afirmat George Provopoulos într-un interviu acordat Bloomberg.

 

Acesta a adăugat: "Dacă vom face asta - şi cu certitudine o putem face - vom reuşi să schimbăm psihologia pieţei".

 

În iunie, Parlamentul de la Atena a aprobat un plan de austeritate de 78 miliarde de euro care are ca obiectiv reducerea deficitului la 1,1% din PIB în 2015, de la 10,5% din PIB în 2010.

 

În conformitate cu prognozele BCE, după un recul de 3,8% al PIB în 2011, Grecia ar urma să revină pe creştere în 2012, când economia va înregistra un avans de 0,6%, urmat de o creştere de 2,1%, în 2013.

 

În schimb, autorităţile elene mizează pe o creştere a PIB de 0,8% în 2012, după un recul de 3,5% în 2011. În ceea ce priveşte evoluţia datoriei publice, oficialii de la Atena estimează că aceasta va ajunge la 167% din PIB în 2013, urmând să înceapă să scadă din 2014

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite