"Ministerul Economiei va funcţiona de-acum ca un tot coerent şi unitar pentru a-şi atinge cele patru mari obiective. Nu va mai fi o contopire a trei ministere (Ministerul Economiei, Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului şi Ministerul Turismului). Avem oameni profesionişti şi dedicaţi reformei, care vor debloca rapid toate dosarele. Până acum am funcţionat împletit cu Ministerul Energiei. Doi miniştri, un singur aparat de lucru. Acum că avem Hotărârea de Guvern pentru înfiinţarea Ministerului şi avem şi bugetul aprobat, se vor debloca foarte multe lucruri, inclusiv plăţile pentru Măsura 2 - capital de lucru, unul dintre cele mai importante ajutoare pentru mediul de afaceri, greu încercat de măsurile de combatere a pandemiei", a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, Ministerul va avea patru mari direcţii în care va acţiona: debirocratizare, reforma companiilor de stat, scheme de ajutor de stat şi promovarea economiei şi a turismului.
Ministerul Economiei are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.
”Pe partea de debirocratizare şi, implicit, uşurarea relaţiei stat - mediu privat se va ocupa secretarul de stat Valentina Saygo. Subiectele de care se ocupă în prezent sunt următoarele: simplificarea legislaţiei pentru înfiinţarea de întreprinderi, analiza de risc la securitate fizică, obligaţiile declarative faţă de ORDA, relaţia mediului de afaceri cu statul şi cu băncile, legislaţia privind spălarea banilor şi obligaţiile faţă de ONPCSB”, a mai transmis Ministerul Economiei.



