"Guvernul nu este lupul cel rau, dar nici zana fermecata cu bagheta magica. Sunt bani la buget, da nu putem sa-i aruncam numai pe salarii. Nu putem sa facem minuni", a afirmat Tariceanu la finalul sedintei de Guvern.
Premierul a mai afirmat ca decizia de astazi se vrea o masura protectionista fata de economia nationala. "Decizia luata astazi de catre Guvern arata dorinta de a nu ne indrepta spre o criza economica, spre o inflatie galopanta, spre devalorizarea monedei nationale", a declarat premierul. Premierul a acuzat politicienii care sustin majorarea salariilor cu 50% de populism ieftin, iar sindicatelor din invatamant le-a propus sa colaboreze cu autoritatile locale pentru a indica investitiile pe care nu si mai doresc.
"De la 1 ianuarie 2009, conform bugetului pe anul viitor, anvelopa salariala pentru bugetari creste in medie cu 10%. Acest lucru va permite majorari consistente incepand cu 1 ianuarie, inclusiv pentru educatie", a adaugat premierul Calin Popescu Tariceanu. El a precizat ca performanta cadelor didactice va fi cuantificata conform prevederilor pachetului de legi privind reforma educatiei, elaborat de Ministerul Educatiei, si in functie de prevederile strategiei din domeniul invatamantului, elaborata de Comisia prezidentiala pentru elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii din Romania. "Nu sunt de acord cu un sistem care sa premieze vechimea in post. Nu varsta este elementul decisiv", a declarat premierul.
Saptamana trecuta, Guvernul amanase aprobarea bugetului de stat si ii daduse unda verde doar celui de asigurari sociale. Premierul Tariceanu a cerut Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) sa reanalizeze bugetul de cheltuieli si sa micsoreze cheltuielile la agentiile guvernamentale.
Sursa: The Money Channel
Guvernul a amanat pana in aprilie cresterea salariilor profesorilor
Publicat la 28.10.2008, 15:52:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
