Guvernul a aprobat 10.000 de permise de muncă, pentru străini, în 2008
Publicat la 13.02.2008, 16:07:53
Actul normativ, aprobat miercuri, mai prevede şi faptul că Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) poate elabora programe speciale vizând facilitarea sau restrângerea, după caz, a accesului anumitor categorii profesionale de străini, în funcţie de cerinţele de pe piaţa muncii. Totodată, în situaţia în care numărul cererilor pentru eliberarea de noi autorizaţii de muncă este mai mare decât numărul stabilit prin actul normativ, acesta poate fi suplimentat prin hotărâre de Guvern, în baza unui memoriu justificativ, la propunerea MMFES.
Nota de fundamentare a documentului, explică diminuarea numărului de permise de muncă faţă de anul trecut prin faptul că, în prezent, Guvernul României elaborează un plan de măsuri privind reîntoarcerea lucrătorilor români din străinătate şi menţinerea lucrătorilor români pe piaţa internă, dar şi prin faptul că, în 2007, au fost eliberate mai puţin de jumătate din numărul alocat.
După publicarea pe pagina de internet a MMFES a proiectului de act normativ, în urmă cu o lună, patronatele şi-au exprimat nemulţumirea faţă de diminuarea numărului de permise de muncă, în timp ce sindicatele au susţinut propunerea.
Astfel, directorul executiv al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), Cristian Pârvan, declara la acea dată, pentru NewsIn, că "este inadmisibil" ca ministrul muncii, Paul Păcuraru, să recunoască deficitul de forţă de muncă cu care se confruntă România şi, în acelaşi timp, să diminueze numărul de permise de muncă pentru străini. De asemenea, Pârvan amintea şi faptul că economia românească va avea pierderi "enorme" din cauza lipsei forţei de muncă.
Preşedintele Patronatului ACORD (care reuneşte firme de recrutare şi plasare a forţei de muncă), Roxana Prodan, declara, tot pentru NewsIn, că reducerea numărului de permise de muncă pentru străini, în 2008, este un lucru "grav", iar explicaţiile autorităţilor potrivit cărora au decis reducerea pentru că anul trecut nu s-a acordat decât jumătate din cele 12.000 de permise sunt "irelevante".
Prodan aprecia că numărul redus de permise distribuite anul trecut s-a datorat desfiinţării Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă şi trecerii activităţii acestuia la ORI, ceea ce a dus la îngreunarea activităţii şi rătăcirea dosarelor. Totodată, preşedintele ACORD a explicat că numărul de permise de muncă repartizate pentru anul 2008 se va epuiza în primele luni ale anului pentru că mai sunt multe dosare restante de anul trecut, care vor fi finalizate în 2008.
Pe de altă parte, sindicatele susţin măsura de reducere a numărului de permise de muncă pentru străini, în 2008, şi consideră că importul exagerat de forţă de muncă pune în pericol viitorul economic şi social al României. Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, declara că soluţia pentru rezolvarea crizei forţei de muncă, cu care se confruntă România, este la îndemâna patronatelor, care ar trebui să majoreze salariile în raport cu munca depusă, ceea ce va duce la "performanţă şi loialitate" din partea lucrătorilor.
Liderul sindical consideră că înlocuirea lucrătorilor români cu chinezi, indieni, turci sau pakistanezi, "care văd o avere în salariul minim pe economie din România şi acceptă un program prelungit de lucru (dumping social)", va rezolva problemele de moment ale unor patroni şi va conduce la creşterea profiturilor acestora, dar va accentua exodul lucrătorilor români către alte ţări.
Potrivit datelor de la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI), aproape 5.500 de cetăţeni extracomunitari au primit drept de muncă în România, în 2007, principalele ţări de provenienţă ale muncitorilor străini fiind Turcia (813), Republica Moldova (278) şi China (246), iar domeniile în care s-au angajat cu preponderenţă au fost construcţii, producţie, servicii şi comerţ.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



