Guvernul a aprobat noile cote obligatorii anuale de certificate verzi
Publicat la 17.07.2008, 15:20:58
În România va fi aplicat un nou sistem al cotelor obligatorii anuale de certificate verzi combinat cu sistemul de comercializare a certificatelor verzi, pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, potrivit unui comunicat al Guvernului emis joi.
Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie,precum şi modalităţile de implementare a schemei de susţinere a producerii acesteia prin certificate verzi.
Pentru perioada 2008-2012, preţul de tranzactionare a certificatelor verzi se limitează între minim 27 euro/certificat şi maxim 47
euro/certificat, calculate în lei la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Naţională a României, pentru luna octombrie din anul precedent.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

