Piețe financiaremoney.ro
Guvernul a aprobat procedura de restituire a diferenţei dintre taxa auto şi taxa de poluare
Publicat la 24.06.2008, 16:56:12
După noua grilă, taxa de poluare auto creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi. Taxa rămâne totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.
Taxa de poluare auto îi avantajează chiar pe cei care îşi vor cumpăra maşini la mâna a doua. Guvernul a decis că nu este suficientă reducerea consistentă a taxei pentru maşinile vechi, care va fi aplicată începând cu 1 iulie.
Executivul a hotărât să acorde şi reduceri de unu până la trei la sută din valoarea taxei. Principiul este simplu, în opinia autorităţilor. Cu cât maşina are mai mulţi kilometri la bord, cu cât este este mai veche, are mai puţine dotări, iar aspectul interior sau exterior este mai prost, cu atât
reducerea va fi mai mare.
"Taxa trebuie să scadă în proporţie cu vechimea autoturismului. Atâta timp cât el nu are aer condiţionat, abs, e clar că valoarea lui e mai mică iar taxa trebuie să fie şi ea mai mică," a declarat Mihai Hură, director general adjunct MEF.
Veştile bune se opresc, însă, aici. Ca să beneficieze de aceste reduceri, proprietarii maşinilor vor trebui să facă evaluări tehnice la RAR, care nu sunt deloc ieftine.
"Pentru fiecare echipament pentru care se cere constatare va trebui plătită, însă, o taxă de probabil 10 euro," a explicat Mihai Hură.
Statul a decis şi modalitatea prin care va înapoia diferenţa de bani dintre taxa auto veche şi cea nouă. Pe lângă actele maşinii şi dovada plăţii taxei va trebui completată o cerere tip, iar în maxim 45 de zile suma va fi restituită cash sau în cont bancar. Cei care au plătit taxa de înmatriculare, dar între timp şi-au vândut maşina, NU mai pot recupera nici un leu. Guvernanţii îi sfătuiesc să adauge valoarea taxei la preţul final de vânzare a autovehicului.
"Se prevede posibilitatea ca aceia nemulţumiţi de acordarea reducerii prevăzută de lege, de ordonanţă şi de norme, să poată contesta taxa," a adăugat Mihai Hură, director general adjunct MEF.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



