money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Guvernul a decis majorarea capitalului CEC Bank cu 900 de milioane de lei

Publicat la 20.11.2008, 11:19:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul a decis majorarea capitalului CEC Bank cu 900 de milioane de lei


Decizia guvernului va duce la dublarea capitalului social al băncii, de la 719 milioane de lei, cât este în prezent. Fondurile alocate de executiv vor fi alocate în două tranşe, de 450 de milioane de lei, în primul trimestru al anului viitor, iar diferenţa, până la sfârşitul lui 2009.

CEC Bank este ultima bancă cu activităţi de retail controlată de stat si a mai primit o infuzie semnificativă de capital după anularea privatizării ei, la sfârşitul lui 2006, când statul a considerat prea mic preţul de 60 de milioane de euro oferit de grupul financiar grec National Bank of Greece pentru 70% din acţiunile băncii.

Banca şi-a sporit de aproape patru ori profitul net în primele zece luni ale acestui an, până la 328 milioane lei, valoare care include banii încasaţi din vânzarea participaţiei la Asiban. Activele băncii au ajuns la finalul lui octombrie la 13,6 miliarde lei, în creştere cu 51,65% faţă de aceeasi perioada din 2007. Banca are cea mai extinsă reţea din România, peste 1.400 de unităţi, cele mai multe în mediul rural. 
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite