Surse social-democrate spun că Geoană doreşte să se asigure de includerea în schiţa de buget a proiectelor sociale importante ale PSD, precum şi de introducerea bugetării multi-anuale – proiect susţinut în mod repetat de liderul PSD.
"De buget depinde totul, de el depind resursele, priorităţile şi cât de multe angajamente vor fi. Din păcate, situaţia e mai proastă decât anticipam, dar din punctul de vedere al reflectării în buget a acestor priorităţi, ele se vor regăsi cu siguranţă acolo", a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană.


