money.ro
ActualitateMihai Voican

Guvernul a organizat o masă în același loc în care a fost depus Regele Mihai

Publicat la 22.11.2018, 15:30:08

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul a organizat o masă în același loc în care a fost depus Regele Mihai
Gestul Guvernului vine când mai sunt doar 9 zile până la 1 Decembrie, Ziua Națională a României, momentul în care țara împlinește 100 de ani. Marea Unire s-a făcut în timpul Regelui Ferdinand, cel a cărui locuință a fost Palatul Regal.  
Casa Regală a condamnat și în trecut astfel de acțiuni, Regele Mihai considerând ca Sala Tronului este un simbol al Statului.  
SURSA: gov.ro
          În imagini se vede cum de-o parte a mesei, lungă de peste 15 metri, stau așezați miniștrii cabinetului Dăncilă, iar pe cealaltă latură, președintele Parlamentului European Antonio Tajani, împreună cu delegația care l-a însoțit și alți invitați. Fiecare invitat are în față mai multe pahare, precum și un platou, plus o farfurie cu cateva chifle. Oficial, acest eveniment a fost numit ”prânz de lucru”. Prânzurile de lucru sunt practicate în diplomație și în politică, iar la aceste evenimente oficialii discută în timp ce iau masa, iar mancarea constă într-un aperitiv, un fel principal și desert.   Articolul integral pe EDUPEDU      

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite