ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea art.262 alin.(3 ^2) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale prevede prelungirea termenului de valabilitate a poliţelor de asigurare împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment, de la 90 la 150 de zile de la data pronunţării hotărârilor. E
ste vorba despre contractele de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 - garanţii, prevăzută în anexa nr. 1, Secţiunea A din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.
Acest lucru este necesar având în vedere contextul generat în piaţa asigurărilor ca urmare a retragerii autorizaţiei de funcţionare, urmată de deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de profit cu cotă de piaţă ridicată pe segmentul asigurărilor, ce deţine în portofoliu poliţe de asigurare în valoare de aproximativ 6 miliarde de lei, aferente contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale;
Prin această prelungire de termen – de la 90 de zile la 150 de zile de la data pronunţării hotărârilor - antreprenorii vor beneficia de o perioadă de timp suplimentară de 60 de zile pentru identificarea şi constituirea unor noi garanţii, iar acest fapt va contribui şi la reducerea riscului blocării unor proiecte majore de investiţii finanţate din fonduri europene.


