"Până la sfârşitul lunii august, vom îmbunătăţi legislaţia astfel încât alocaţiile de încălzire să fie orientate către persoanele vulnerabile ale societăţii, generând economii semnificative la buget", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.
Agenţia MEDIAFAX a anunţat, marţi, că Guvernul s-a angajat în ultimele discuţii cu Fondul Monetar Internaţional să elimine subvenţia la energia termică în perioada imediată astfel că factura populaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la 60% până la finele anului, în funcţie de capacitatea primarilor de a acoperi diferenţa din surse proprii
Subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va elimina subvenţia acordată de la nivel central până la finele anului, dar va menţine la acelaşi nivel sau chiar va creşte ajutoarele pentru încălzire acordate persoanelor defavorizate.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a precizat, miercuri seara, că problema subvenţiei la încălzire a fost discutată în şedinţa Guvernului, stabilindu-se ca ministerele Finanţelor, Administraţiei şi Muncii să prezinte, în următoarele săptămâni, variante de lucru privind subvenţiile la energia termică, având în vedere că principiul subvenţionării nu va mai fi aplicat tuturor persoanelor indiferent de venituri.
În prezent, de la nivel central, Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar preţul de facturare la populaţie diferă mult de la o localitate la alta, în funcţie de preţul de referinţă stabilit de către consiliul local şi subvenţia acordată de fiecare primărie.
Guvernul a promis FMI că elimină subvenţiile la încălzire cel târziu până la sfârşitul lunii august
Publicat la 15.05.2011, 12:38:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
