Printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri, în care a fost discutată şi rectificarea bugetară, Guvernul a decis ca pentru finanţarea acestui program destinat autorităţilor locale să fie alocate în 2010 doar 11,7 milioane lei, faţă de 40 milioane lei finanţare decisă la sfârşitul anului 2008.
Pentru anul 2009, finanţarea a fost redusă prin aceeaşi hotărâre de guvern de la 32,9 milioane lei la 22,3 milioane lei.
Reducerea fondurilor este justificată de Guvern prin situaţia economică a ţării şi constrângerile bugetare pentru acest an.
Prin programul naţional de energie în sectorul public pentru 2009-2010, Guvernul asigură autorităţilor locale sprijin financiar, prin cofinanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, pentru o serie de lucrări din sectorul energetic, precum reabilitarea centralelor termice, extinderea reţelelor termice de transport şi distribuţie a energiei termice, schimbarea combustibilului utilizat pentru producerea energiei termice, reabilitarea termică a unor clădiri publice.
Scopul programul este reducerea consumului de energie şi combustibili, precum şi diminuarea poluării mediului ambiant.
Sprijinul financiar pentru cofinanţarea proiectelor este asigurat de la bugetul de stat.
Guvernul a redus de patru ori bugetul lucrărilor de creştere a eficienţei energetice
Publicat la 13.08.2010, 10:50:26
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
