Guvernul a suspendat dezbaterile privind privatizarea Automobile Craiova
Publicat la 24.10.2007, 06:41:31
Vicepreşedintele Senatului, Corneliu Vadim Tudor, a precizat că proiectul de lege rămâne suspendat până ce comisarii europeni vor stabili dacă privatizarea Automobile Craiova încalcă sau nu legile concurenţei. Pe de altă parte, AVAS şi Consiliul Concurenţei trebuie să trimită, până la sfârşitul lunii octombrie, o poziţie oficială în acest caz.
Pe parcursul lunii noiembrie, Comisia Europeană va analiza documentele părţii române, iar în termen de 18 luni de la data deschiderii procedurii de investigaţie va emite o decizie. Aceasta poate fi de autorizare a privatizării, de autorizare condiţionată sau poate fi negativă, caz în care statul român va fi obligat să retragă facilităţile acordate companiei Ford.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
