money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Guvernul alocă 439 milioane lei la bugetul pentru prelungirea şomajului tehnic în 2010

Publicat la 02.02.2010, 10:32:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul alocă 439 milioane lei la bugetul pentru prelungirea şomajului tehnic în 2010
Bugetul care va fi alocat în acest an pentru şomajul tehnic a fost anunţat de premierul Emil Boc, în discursul susţinut în Camera Deputaţilor privind priorităţile legislative ale Guvernului.

Boc a arătat că, în 2009, de facilităţile acordate prin şomajul tehnic au beneficiat circa 5.500 de firme şi un număr total de 260.000 angajaţi.

Premierul a anunţat recent că Guvernul va aproba la începutul lunii februarie un act normativ care va reglementa şomajul tehnic ca modalitate de bază pentru protejarea angajaţilor, cu începere de la 1 februarie 2010, după sistemul aplicat anul trecut.

Prelungirea şomajului tehnic pentru 2010 va fi decisă în şedinţa de vineri a Guvernului.

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat recent că, în 2009 - când această măsură privind şomajul tehnic a fost pusă în aplicare astfel încât un angajat era trimis în şomaj tehnic maximum trei luni, timp în care angajatorul îi plătea un salariu de 75%, iar statul nu încasa impozite pe venit şi plătea în contul salariatului CAS - costurile au fost de 300 milioane lei şi aproximativ un milion de persoane au beneficiat de această măsură.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite