Premierul Victor Ponta a dat asigurări potenţialilor investitori că va fi reînnoit acordul de împrumut de 5 miliarde de euro care expiră în luna aprilie a anului viitor, însă propunerea cabinetului său ar putea fi un obstacol în calea negocierilor cu FMI.

 

 

Totodata, splitarea Ministerului Finanţelor în două: unul care se va ocupa de buget şi altul de restul problemelor financiare ar putea complica şi mai mult discuţiile cu FMI. Deocamdat nu sunt cunoscute responsabilitatile celor doi ministrii de finante.

 

 

“Este un semnal foarte rău transmis investitorilor, care se aşteptau la progrese în reformarea sectorului de stat în acest an, în special a privatizărilor anunţate,” a declarat Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank.

 

 

FMI-ul a criticat constant România pentru eşecul vânzării participaţiilor statului, ineficienţei reformelor şi a supradimensionării sectorului public, ceea ce frânează economia ce încearcă să depăşească o perioadă de recesiune. Listările pachetelor minoritare ale companiilor ca Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi Petrom ar putea genera pentru bugetul de stat venituri de un miliard de euro, conform estimărilor Fondului Proprietatea.

 

 

Agenţia Reuters remarcă scăderea deficitului bugetar sub nivelul de 3% din PIB în acest an, însă criticile FMI sunt din ce în ce mai vehemente din cauza eşecului reformelor pe termen lung şi a atragerii de fonduri nerambursabile de la UE.

 

 

Până-n prezent nu s-a reuşit decât o ofertă secundară a titlurilor Transelectrica, din care s-a câştigat 38 milioane de euro.

 

 

Noul guvern a amânat termenele limită pentru vânzarea unor pachete minoritare în companiile pe care le controlează, incluzând aici Romgaz, Nuclearelectrica, precum şi CFR Marfă sau Tarom, până spre sfârşitul anului 2013. Vânzarea unei participaţii minoritare la Transgaz a for de asemenea amânată.

 

 

“Cred că FMI va găsi o cale să impună un nou program. Dar mă-ntreb cât de hotărât este Guvernul”, a declarat pentru Reuters, Daniel Hewitt, economist la Barclays Capital.

 

 

Iar referitor la noul cabinet, Ionut Dumitru concluzionează: “Nu sunt sigur cât de benefică pentru România este această nouă structură administrativă”.