Secretarul Trezoreriei americane va detalia programul său de investiţii public-privat şi îi va invita pe investitorii privaţi să contribuie la acest fond destinat creării unei pieţe pentru împrumuturile şi activele vechi ce pun piedici în prezent sistemului financiar.
"Sistemul financiar în ansamblul său nu funcţionează încă în sensul revigorării", a declarat Geithner într-un articol publicat de The Wall Street Journal. "Multe bănci, încă împovărate de împrumuturi date ca urmare a unor decizii proaste, se abţin de la furnizarea creditelor", a explicat secretarul Trezoreriei.
În principiu, Statele Unite oferă o finanţare generoasă investitorilor privaţi pentru a scăpa băncile de activele toxice care blochează sistemul de creditare, adâncind recesiunea în Statele Unite. Este un plan a cărui valoare se poate ridica până la 1.000 de miliarde de dolari. Preţul foarte mare estimat pentru acest proiect a stârnit imediat nemulţumirea Congresului american şi a opiniei publice. Unul dintre consilierii pe probleme economice de la Casa Albă a dat asigurări, într-o emisiune de televiziune, că aceste active devalorizate nu vor scoate din buzunarele statului foarte mulţi bani.
Pe de altă parte preşedintele american Barack Obama, care şi-a manifestat susţinerea faţă de intenţiile secretarului Trezoreriei, a recunoscut că subiectul este foarte delicat. Planul ar crea o structură care va cumpăra şi deţine credite neperformante cu fonduri publice şi private.


