Banca de investiţii Wood & Company estimează că partenerul cu care va fi realizat acest schimb ar putea fi unul dintre acţionarii curenţi ai PRE, printre care se numără oraşul Praga, EnergieBaden-Württemberg şi Honor Invest.
Guvernul va lua o decizie în acest sens în cursul zilei de miercuri, după ce a amânat cu o săptămână luarea acestei decizii.
Wood & Company crede că ministerul plănuieşte acest schimb pentru a putea apoi vinde participaţia de 0,5% din CEZ pe piaţă.
Această participaţie este echivalentul volumului tranzacţionat în două zile şi potenţiala vânzarea ar avea un impact limitat asupra preţului de piaţă, crede banca de investiţii.
Wood & Company reaminteşte că guvernul a aprobat deja vânzarea pe piaţă a unei participaţii de 7% din CEZ în cursul acestui an. Până în acest moment piaţa nu a primit nicio informaţie privind metoda şi momentul efectuării acestei tranzacţii.
CEZ, cea mai mare companie din Cehia, cu o capitalizare de piaţă de 31,4 miliarde dolari, a achiziţionat uzine de electricitate în Polonia şi Bulgaria şi a purtat negocieri pentru alte proiecte în regiune.
Compania este prezentă şi pe piaţa românească, prin subsidiara CEZ România. CEZ România este unitatea de management a CEZ Vânzare şi CEZ Distribuţie, companii rezultate în urma separării furnizării de distribuţia de electricitate la Electrica Oltenia.
Electrica Oltenia a fost vândută în urmă cu aproximativ doi ani de zile companiei cehe CEZ pentru 151 milioane de euro, din care 103 milioane euro a reprezentat aportul de capital, iar diferenţa - preţul pachetului de acţiuni vândut direct de statul român.
După aplicarea mecanismului de ajustare, compania CEZ a fost nevoită să mai scoată din buzunar alte 15,4 milioane de euro pentru Electrica Oltenia. Astfel, suma totală alocată de CEZ Cehia pentru preluarea pachetului majoritar al distribuţiei de electricitate se ridică la 166,4 milioane de euro.
Fosta Electrica Oltenia distribuie electricitate în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.
Sursa: NewsIn



