“Este un buget al dezvoltarii Romaniei. Elementele definitorii ale bugetului sunt faptul ca raspunde intereselor tuturor categoriilor sociale si corespunde cerintelor de dezvoltare ale Romaniei”, a declarat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu.
Veniturile bugetului general consolidat vor insuma 174,2 mld. lei (55 mld. euro), reprezentand 39,6% din Produsul Intern Brut (PIB), iar cheltuielile vor fi de 186,2 mld. lei (52 mld. euro), respectiv 42,3% din PIB, acestea urmand sa se realizeze cu aceleasi taxe si impozite. Prin urmare, deficitul bugetului consolidat va fi de 2,7% din PIB.
Cresterea estimata a venitului nu este realista, bazandu-se pe un PIB prea mare, este de parere Liviu Voinea, director executiv la Grupul de Economie Aplicata (GEA).
“Nu sunt conditii pentru acest lucru, fiind o crestere care nu poate fi explicata. Veniturile includ in mod eronat si fondurile structurale si nu ar trebui”, a spus oficialul GEA. Potrivit acestuia, cresterile de venituri estimate de la persoanele fizice sunt extrem de mari si nu pot fi justificate doar printr-o eventuala colectare imbunatatita.
Deficitul bugetului consolidat, de 2,7% din PIB in 2008, stabilit ieri de Guvern, nu va fi un element de negociere cu partidele politice, intrucat politica fiscala trebuie sa sustina si anul viitor procesul de dezinflatie, a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. “Putem discuta unele destinatii ale cheltuielilor bugetare. Ce nu se poate negocia este deficitul bugetar. Romania trebuie sa aiba ca prioritate, in 2008, procesul de dezinflatie”, a afirmat Vosganian.
Deficit bugetar de 2,7% din PIB in 2008
Expertii Fondului Monetar International apreciaza ca deficitul bugetar, programat la 2,7% din PIB pentru 2008, va implica, probabil, o relaxare a politicii fiscale, impunand masuri de intarire a politicii monetare pentru tinerea sub control a inflatiei. FMI apreciaza ca un deficit bugetar mai mic este esential pentru Romania, aratand totodata ca veniturile proiectate pentru 2008 par prea optimiste.
Estimarile Ministerului Finantelor referitoare la veniturile bugetului general consolidat, de 39,6% din PIB, iau in calcul si fondurile structurale de la Uniunea Europeana, prognozate la 2,9% din PIB. Pentru anul 2007, Guvernul a estimat o absorbtie a fondurilor europene de 2,2% din PIB, pana in prezent sumele atrase fiind sub 500 milioane de euro.
Executivul a stabilit ca educatia va primi 6% din PIB in 2008, cu 27% mai mult decat in acest an, sanatatea va beneficia de 4,5% din PIB, iar transporturile, 4% din PIB. Sumele alocate agriculturii vor cumula 2,7% din PIB, iar cele destinate cercetarii - 0,7% din PIB. Fondurile alocate pentru educatie sunt majorate cu 27%, comparativ cu cele inscrise in bugetul pe anul in curs, nivel similar cu cheltuielile alocate pentru sanatate.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a precizat ca este multumit de bugetul alocat sanatatii. El a adaugat ca cheltuielile cu sanatatea pe cap de locuitor au crescut an de an, de la 96 de euro in 2004 la 236, in bugetul din 2008. Cea mai spectaculoasa crestere, de 30,5%, a fondurilor alocate pentru 2008 a fost inregistrata de asistenta si asigurarile sociale.
Suplimentarea de fonduri include majorarea promisa a pensiilor si cresterea alocatiei pentru copii, la 32 lei, incepand de la 1 ianuarie 2008. Conform proiectului bugetului de asigurari sociale, contributiile de sanatate, pensii si somaj vor fi diminuate in cursul anului 2008 cu 1,5% pentru angajat si cu 4,3% pentru angajator, in trei etape. Reducerea cumulata la cele doua categorii, in timpul anului, va fi de 2% de la 1 ianuarie, 1% de la 1 iulie si de 2,3% de la 1 decembrie 2008.
In ceea ce priveste transportul si infrastructura, primul-ministru a declarat ca se vor aloca 4% din PIB pentru inceperea lucrarilor la Coridorul IV, pentru Autostrada Transilvania, Autostrada Bucuresti-Brasov, Tronsonul Cernavoda-Constanta. Potrivit ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, acest lucru reprezinta o crestere de 16% fata de 2007.
Ministerul Mediului va directiona aproape jumatate din bugetul pe anul viitor pentru investitii in infrastructura de aparare impotriva inundatiilor si va reduce drastic cheltuielile pentru dotarea sau modernizarea sediilor institutiilor din subordine, a declarat ieri pentru Business Standard ministrul de resort, Attila Korodi.
Cheltuielile totale ale celor 49 de ordonatori principali de credite vor ajunge, in 2008, la 102,76 miliarde lei (31 mld. euro), in crestere cu 19% fata de acest an. Cele mai importante suplimentari de cheltuieli fata de 2007, intre 30% si 40%, se regasesc la Ministerul Muncii, la cel al Intreprinderilor Mici si Mijlocii si la cel al Dezvoltarii. Astfel, Munca va avea un buget cu 40% mai ridicat decat in 2007, care va cumula 13,99 miliarde lei (4,1 mld. euro). Doua ministere infiintate in cursul acestui an, Ministerul pentru IMM-uri, Comert, Turism si Profesii Liberale si Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei, vor avea alocari de fonduri cu 37%, respectiv 29% mai mari in 2008.
Potrivit proiectului de buget, ordonatorul principal de credite cu cea mai substantiala majorare a cheltuielilor fata de 2007 va fi, anul viitor, Autoritatea Electorala Permanenta. Aceasta va avea un buget de dbvoua ori si jumatate mai mare decat in acest an, fiind in suma de 16,09 miliarde lei (4,81 mld. euro). Suplimentari de peste 20% vor fi facute, in 2008, la Ministerul Agriculturii cu 28%, insemnand 12,57 miliarde lei (3,76 mld. euro), Ministerul Economiei si Finantelor-Actiuni generale cu 27%, reprezentand 10,12 miliarde lei, si la Ministerul Culturii cu 26%.
Institutia cu cea mai semnificativa reducere a cheltuielilor in 2008 este Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, cu doua treimi mai putin decat in acest an. Conform proiectului de buget pentru 2008, vor mai fi reduse cu 27% fondurile alocate Cancelariei premierului si cu 15% cele destinate Ministerului Justitiei. Guvernul a aprobat, in sedinta de ieri, proiectul legii bugetului pentru 2008, inscriindu-se, astfel, in termenul de 15 octombrie, prevazut de legea finantelor publice pentru transmiterea acestuia in Parlament. Bugetul urmeaza sa fie aprobat de Parlament pana la 15 decembrie.
“Am obtinut in plus, pentru sanatate, aproape un miliard de euro, cu o crestere de 20% in valoare absoluta. Sigur, in procente, nu e asa spectaculos, de la 4,1 la 4,5%” Eugen Nicolaescu Ministrul sanatatii
Bugetul in cifre
- Bugetul este estimat pentru 2008 la 138 miliarde euro
- Veniturile bugetului vor reprezenta 39,6% din PIB, iar cheltuielile 42,3%
- Asigurarile si asistenta sociala primesc 11, 9% din PIB
- Contributiile de sanatate se reduc cu 6%
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.