Guvernul din Austria injectează 100 de miliarde de euro în bănci
Publicat la 14.10.2008, 08:45:18
Austria va acorda garanţii de 85 miliarde de euro şi 15 miliarde de euro pentru recapitalizare, ca să susţină sectorul bancar, în contextul actualei crize financiare. Declaraţia a fost făcută ieri de ministrul de finanţe Wilhelm Molterer.
Decizia autorităţilor austriece vine după ce reprezentanţii ţărilor din zona euro, reuniţi în summit la Paris, au adoptat duminică un plan de acţiuni care cuprinde o garanţie pentru împrumuturile interbancare şi un posibil recurs la recapitalizarea băncilor, pentru a restabili încrederea în pieţele debusolate de criza mondială.
La finalul summit-ului extraordionar al celor 15 ţări din Eurogrup, organizat după emiterea recomandărilor miniştrilor de finanţe G7, conţinutul planului a fost anunţat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European. Statele membre Eurogrup vor garanta creditele interbancare pe o perioadă limitată, până la 31 decembrie 2009, a anunţat Sarkozy. Aceste garanţii de stat vor costa băncile, în funţie de dobânzile pieţei, a precizat el.
Blocajul pieţei interbancare este în centrul crizei. De teama falimentelor, băncile nu îşi mai acordă împrumuturi unele celorlalte. Cele care nu găsesc fondurile necesare pentru a-şi echilibra situaţia, pot să se găsească rapid în dificultate, aşa cum s-a întâmplat în cazul mai multor instituţii financiare europene. Din lipsă de refinanţare, băncile îngheaţă creditele acordate particularilor şi companiilor, ameninţând astfel întregul sistem economic şi financiar.
În Austria, aceste măsuri vor permite băncilor locale în primul rând să îşi întrească baza de capital şi, în al doilea rând, vor asigura accesul adecvat la lichidităţi. Funcţionarea acestui pachet este extrem de importantă şi pentru România pentru că, majoritatea băncilor austriece sunt prezente şi în ţara noastră prin Banca Comercială Română, controlată de Erste Bank, Raiffeisen Bank România (grupul Raiffeisen), UniCredit Ţiriac Bank (Bank Austria, care gestionează afacerile UniCredit din regiune) şi Volksbank România.
Într-un comunicat dat publicităţii ieri, conducerea Erste Bank spune că va analiza cu atenţie mecanismele oferite de către guvern şi va face uz de acele facilităţi care sunt potrivite pentru Erste Group. Prin utilizarea acestor mecanisme, Erste Group doreşte să se asigure că această criză care îşi găseşte originea departe de focusul său geografic şi de afaceri, nu va avea un impact semnificativ asupra regiunii, a afirmat AndreasTreichl, CEO al Erste Group. În final, grupul bancar austriac se aşteaptă ca în cel mai dificil an pentru industria financiară, va raporta cea mai ridicată rată a capitalului din istoria sa în timp ce şi-a acoperit în totalitate necesităţile de finanţare pe anul fiscal curent.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
