money.ro
🔔 Alerte
PoliticCristina Popovici

Guvernul e condus de Premierul Paralel

Publicat la 29.05.2018, 16:53:34

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul e condus de Premierul Paralel
Urmărește money.ro pe Google News
Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a declarat vineri, pentru AGERPRES, că a demisionat din Partidul Social Democrat, alăturându-se partidului Pro România, formaţiune condusă de Victor Ponta. 'Vă confirm informaţia. Am decis să mă alătur colegilor mei din guvernarea Ponta, cu care am făcut lucruri bune pentru România şi alături de care vreau să fac în continuare lucruri bune. Nu pot să mai fiu părtaş la ipocrizie şi la superficialitatea promovată de domnul Dragnea la PSD acum', a precizat Bănicioiu. El a mărturisit că i-a fost greu să ia decizia de a pleca din PSD. 'Mi-a fost foarte greu. Eu sunt în PSD de când am intrat în politică şi consider că rămân social-democrat şi alături de aceste idealuri cu care am câştigat în 2012 alegerile, în 2016. Ce se întâmplă acum nu are nicio legătură cu ce era PSD. Deocamdată, acum suntem subiect de glume. Am ajuns din acel partid de profesionişti subiect de glume', a spus Nicolae Bănicioiu. Întrebat dacă mai sunt colegi care vor părăsi PSD, el a răspuns: 'Sunt mulţi, sunt mulţi care sunt nemulţumiţi'.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite