Ajutorul vine ca o adevărată gură de oxigen pentru cele două companii, confruntate cu o acută criză de lichidităţi. Vânzările Renault au scăzut luna trecută cu aproape 21 la sută, iar cele ale PSA Peugeot-Citroen cu 11 procente. În plus, perspectivele pentru acest an nu sună deloc bine. Urmare a acordului de finanţare semnat cu guvernul francez, Renault şi Peugeot Citroen vor primi, fiecare, câte un imprumut de câte 3 miliarde de euro, cu dobândă preferenţială.
Guvernul a pus însă şi condiţii. Constructorii de maşini nu îşi vor putea reloca producţia şi nu vor avea voie să facă concedieri colective, în următorii 5 ani, adică până la returnarea banilor. Renault şi PSA vor trebui, de asemenea, să îşi modifice politica de dividende şi să reducă bonusurile pentru membrii de conducere. Împrumutul nu va însemna însă o intrare a statului în capitalul PSA nici creşterea participaţiei la Renault, unde statul deţine 15% din acţiuni.
Guvernul francez a anunţat, pe de altă parte, acordarea unui ajutor de 500 de milioane de euro pentru Renault Trucks - subsidiară a grupului suedez Volvo şi a 600 de milioane de euro pentru furnizorii de componente din industria auto. Planul anti-criză, agreat de producătorii francezi, mai prevede creşterea indemnizaţiei pentru salariaţii trimişi în şomaj tehnic.
Guvernul francez va ajuta financiar Renault şi Peugeot Citroen
Publicat la 10.02.2009, 09:17:36
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
