Astfel, Berlinul va garanta băncilor creanţe de 10 miliarde euro, ceea ce le va permite să genereze noi credite în valoare de circa 100 miliarde euro, într-un moment în care penuria de lichidităţi pune în pericol fragila revenire economică.
Pachetul de finanţare oferit de guvern provine din fondul alocat pentru combaterea crizei economice.
Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a avertizat recent că băncile germane ar putea fi nevoite să-şi deprecieze active de 90 miliarde euro până la finalul anului viitor, din cauza crizei.
Cel mai mare risc provine din creditele acordate, în condiţiile în care companiile sau persoanele fizice au încă mari dificultăţi să-şi ramburseze împrumuturile, subliniază Bundesbank, în ultimul său raport anual legat de stabilitatea sistemului financiar german.
Revenirea din ultima perioadă a pieţelor financiare şi îmbunătăţirea bilanţurilor înregistrată de multe bănci, mai ales de Deutsche Bank - cea mai mare bancă germană -, nu înseamnă că actuala criză financiară s-a încheiat, a avertizat banca centrală a Germaniei.
Guvernul german va oferi băncilor garanţii de 10 miliarde euro pentru a debloca creditarea
Publicat la 28.11.2009, 13:03:17
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
