"În pofida riscurilor mai reduse ca trendul activităţii economice să fie inferior celui anticipat în scenariul de bază este necesar să fim pregătiţi pentru o evoluţie mai conservatoare a finanţelor publice în condiţiile în care recuperarea mai rapidă nu se materializează. Scenariul de risc prezintă o evoluţie pesimistă faţă de scenariul de bază, în care creşterea economică este inferioară cu aproximativ 1 punct procentual pe orizontul de proiecţie", conform proiectului programului de convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, document redactat în luna februarie 2010 şi citat de Mediafax.
Pentru 2011, proiecţia de bază prevede o creştere economică de 2,4%, iar, într-un scenariu de risc, avansul ar fi limitat la 1,4%.
Economia s-a contractat anul trecut cu 7,1%, după ce în 2008 crescuse cu un procentaj identic.
Programul de convergenţă este revizuit anual şi este transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.
Guvernul ia în calcul, într-un scenariu de risc, o creştere economică de 0,2% pentru acest an
Publicat la 05.03.2010, 19:52:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
