Guvernul irakian a scos la licitaţie şase zăcăminte petrolifere
Publicat la 01.07.2008, 13:04:38
Contractele pentru cele 6 zăcăminte petrolifere din Irak vor permite marilor companii să revină în această ţară, bogată in petrol, la mai bine de trei decenii dupa ce au fost alungate de Saddam Hussein.
"Numărul total al companiilor prezente la licitaţie a fost de 120, din acestea am ales 35 de talie internaţionala, în funcţie de finanţele şi de experienţa lor şi le-am acordat permisiunea să extragă petrol", a declarat Hussein al-Shahristani, ministrul irakian al Petrolului.
În plus faţă de cele 35 de firme, au fost alese si şase companii naţionale din Turcia, Vietnam, Pakistan, Thailanda, Angola şi Algeria. Contractele au fost semnate pe 30 iunie, dar oficialul irakian nu a precizat care va fi durata acestora. Ministrul irakian al Petrolului a estimat că, în urma intrării în vigoare a noilor contracte, producţia de ţiţei a Irakului va creşte cu 1,5 milioane de barili pe zi, o majorare cu 60 de procente.
Irakul produce în prezent 2.5 de milioane de barili pe zi şi speră ca până în 2013 producţia să ajungă la 4.5 milioane de barili pe zi. În ultima perioadă Irakul şi-a revizuit estimările privind rezervele de petrol. Date oficiale noi care arată ca deţine 350 de miliarde de barili de petrol, adică de 3 ori mai mult decît estimările precedente.
Dacă noile date se confirmă, Irakul s-ar putea instala în fruntea listei ţărilor cu cele mai mari rezerve din lume. Într-o astfel de ţară, oamenii stau ore în şir la cozi la benzină. Cererea de combustibili a crescut pentru că irakienii îi folosesc la generatoarele de putere şi de condiţionare a aerului în locuinţe şi birouri. De înţeles, în condiţiile în care vara temperaturile oscilează aici în jurul valorii de 42 grade Celsius.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



