money.ro
Actualitatemoney.ro

Guvernul îşi menţine decizia de angajare a răspunderii pe cele trei legi, la termenele stabilite

Publicat la 12.09.2009, 18:04:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul îşi menţine decizia de angajare a răspunderii pe cele trei legi, la termenele stabilite
Anunţul a fost făcut la finalul discuţiilor avute cu reprezentanţii sindicatelor. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai arătat şi că Executivul intenţionează să analizeze şi să accepte "amendamentele parlamentarilor, inclusiv pe cele ale sindicatelor depuse prin intermediul parlamentarilor la proiectele de lege".

De asemenea, Muntean a mai spus că Guvernul îşi menţine angajamentul legislativ prevăzut în articolul 7, aliniatul 2 din Legea salarizării unitare potrivit căruia realizarea trecerii de la actualul sitem de salarizare la noul sistem de salarizare se realizează etapizat. Astfel, Guvernul apreciază că în perioada de implementare a noului sistem de salarizare nicio persoană nu va suferi o diminuare a salariului brut de care beneficiază.

Tot referitor la Legea salarizării unitare, Munteanu a precizat că, prin intermediul unei comisii, din care vor face parte şi reprezentanţi ai sindicatelor, se vor face "propuneri de îmbunătăţire şi simplificare a anexelor la prezenta Lege a salarizării unitare".

Guvernul are programată o şedinţă de guvern duminică dimineaţă, pentru a lua o decizie cu privire la forma finală a celor trei proiecte - Legea educaţiei naţionale, Legea salarizării unitare şi Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice - pe care ar urma să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pe 15 septembrie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite