Guvernul a decis să păstreze cota redusă de TVA de 11% pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante și catering), potrivit unor surse guvernamentale citate de Profit.ro și preluate de News.ro. Măsura vine în contextul discuțiilor legate de construcția bugetului și al presiunilor privind reducerea deficitului bugetar.
Guvernul și decizia privind TVA-ul din HoReCa
Guvernul ajunge astfel la o concluzie anticipată încă din luna noiembrie de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta declara la acel moment că înclină pentru menținerea cotei de 11%, însă sublinia că hotărârea finală urma să fie luată în cadrul procesului de elaborare a bugetului de stat.
„Este o discuție legată de HoReCa. Este o decizie pe care va trebui să o luăm în perioada imediat următoare în discuțiile pe care le vom avea de elaborare a bugetului. ANAF are date în privința încasărilor din HoReCa în ultimele luni, în trimestrul al treilea. Vom discuta aceste date cu premierul și vom lua o decizie. Eu înclin să rămânem cu cota de 11% pentru 2026”, afirma Alexandru Nazare în noiembrie.
Potrivit informațiilor obținute ulterior de Profit.ro, decizia a fost luată, iar cota redusă de TVA pentru acest sector va fi menținută, în ciuda constrângerilor bugetare.






