Guvernul japonez isi mentine neschimbate previziunile privind starea economiei nationale, intr-un raport lunar dat publicitatii astazi, dupa ce luna trecuta cabinetul micsorase estimarile, pentru prima data in ultimii doi ani. "Economia isi revine, desi inca se inregistreaza un nivel scazut al consumului", se arata in raportul Cabinetului nipon.
Raportul pe luna decembrie descrie nivelul consumului personal ca fiind "slab in general" , aceeasi descriere folosita si luna trecuta, principalul vinovat fiind ritmul incet al cresterii veniturilor angajatilor, dar previziunile pentru viitorul apropiat sunt optimiste: "consumul personal, sprijinit de imbunatatirea veniturilor provenind din salarii, este asteptat sa creasca", se arata in raportul mentionat.
De asemenea, in raportul pe luna decembrie, guvernul nipon si-a declarat ca principal obiectiv stoparea dezinflatiei pentru anul fiscal curent. In concluziile raportului se mentioneaza ca guvernul si nipon si Banca Centrala a Japoniei impartasesc aceeasi viziune macroeconomica si isi vor uni eforturile pentru a asigura o dezvoltare economica sustinuta de cererea din sectorul privat.


