Cerinţa imperativă a premierului Emil Boc către membrii Guvernului de a reduce cu 50% numărul agenţiilor guvernamentale şi cu 20% personalul de la cabinetele demnitarilor a dat oamenilor de afaceri un semnal că şeful Executivului le-a ascultat sfaturile.
“Trebuia să facă această reducere, nu avea încotro. Dacă ne gândim la consilierii miniştrilor, numărul acestora este insignifiant, nu se face economie de aici, însă este absolut necesar să dispară toate acele agenţii fără sens, care nu fac nimic şi care nu justifică în niciun fel banii pe care îi primesc”, a precizat Marius Bostan. Singura condiţie este, în opinia acestuia, ca toţi membrii Guvernului să se pună de acord şi să nu existe şi cazuri în care deciziile de la Guvern să nu fie aplicate. “Este păcat de aceia care vor rămâne fără locuri de muncă şi care nu erau numiţi politic, dar se întâmplă peste tot. Dacă în privat se reduce personalul, Guvernul trebuie să fie primul care să facă acest lucru”, a apreciat omul de afaceri.
“Este exact ceea ce aşteptam. Nu contează că este cam târziu, este bine că se face”, a afirmat Marius Bostan, senior partner la VMB Partners. “Dacă toată lumea face eforturi, şi administraţia trebuie să facă eforturi, iar reducerea personalului este un prim pas”, este de părere şi Dan Ioan Popp, preşedinte al dezvoltatorului imobiliar Impact SA. Membrii Guvernului Privat apreciază ca fiind un semnal pozitiv decizia Guvernului, care va duce la o economie la bugetul statului, şi consideră că ar fi bine ca toţi cei vizaţi să se înţeleagă şi să acţioneze ca atare. Mãsura premierului vine în contextul în care FMI, Banca Mondialã ºi alți creditori ai României sunt îngrijorați de avansul cheltuielilor guvernamentale, în condițiile în care ținta de deficit agreatã în acordul de împrumut extern, de 4,6%, este în acest moment compromisã.
Dan Ioan Popp consideră că şeful Guvernului trebuie să păstreze linia pe care a început, indiferent de ceea ce se întâmplă colateral. “Premierul este exact ca CEO-ul unei mari companii, trebuie să analizeze cifrele cu creionul în mână şi să ia decizii. Dacă asta este strategia, nu trebuie să se abată de la ea. Aceia care rămân fără locuri de muncă trebuie să accepte că se poate întâmpla şi asta, uneori eşti pe val, uneori eşti sub val”, a spus Popp. El a explicat faptul că iniţiativa Guvernului este una curajoasă şi dificilă. “Apreciem că a început, dar criticăm faptul că nu a început mai demult.
Comparativ cu alte state, bugetul alocat pentru cheltuielile cu aparatul administrativ este împovărător faţă de veniturile reale”, a afirmat Popp. Referitor la ameninţarea premierului, potrivit căreia cine nu se conformează până la 1 august “pleacă acasă”, Popp a explicat că nu va fi cazul, pentru că toţi membrii Cabinetului “vor merge până la capăt”. Guvernul a decis reducerea cu 20% a numărului persoanelor angajate la cabinetele demnitarilor, astfel încât 417 din cei 2.083 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă de la 1 august.
Propunerile mediului de afaceri pentru reformarea administraţiei
- Reducerea numărului de funcţionari publici cu până la 50%, în patru ani
- Rating pentru funcţionarii publici, printr-o evaluare în funcţie de performanţa managerială şi de satisfacţia contribuabililor
- Sancţiuni drastice pentru încălcarea legii sau a normelor interne
www.guvernulprivat.ro


