Guvernul este reticent în a confirma ştirile că poartă negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea obţinerii unui credit, pentru că se teme să nu alarmeze populaţia şi să creeze nelinişte socială.
România, care se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte lichidităţile, pentru că se bazează pe finanţare externă în contextul crizei mondiale a creditelor, a anunţat că îşi evaluează doar opţiunile pe care le are în ceea ce priveşte asigurarea de finanţare externă.
Un acord de sprijin cu FMI devine, însă, din ce în ce mai probabil pentru România, stat membru al Uniunii Europene (UE) şi al NATO, dacă statul vrea să evite o criză de plăţi şi să atenueze riscul intrării în recesiune înaintea alegerilor prezidenţiale programate pentru noiembrie sau decembrie.
"Cu toţii se tem să facă un anunţ în ceea ce priveşte un posibil acord cu FMI", a spus comentatorul Cristian Pătrăşconiu.





