Guvernul României şi-a exprimat acordul de principiu pentru majorarea capitalului social al Băncii Europene de Investiţii (BEI), premierul Emil Boc precizând că acesta nu include contribuţii ale statelor membre UE, ci deblocarea unor sume din rezervele băncii.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au avut, joi, la Luxemburg, o întâlnire cu conducerea Băncii Europene de Investiţii, în vederea obţinerii de susţinere financiară pentru România. "BEI reprezintă una dintre soluţiile pe care le avem, am primit aceste asigurări pe care preşedintele Băsescu le-a menţionat. În 31 martie, vicepreşedintele BEI va veni la Bucureşti, pentru a prezenta mediului de afaceri şi României proiectele şi programele cu valorile menţionate, astfel încât banii să vină în România.
Sursa: NewsIn





