Cantităţile de produse vândute în regat urmează să fie afişate în continuare pe ambalaje - cu prioritate în kilograme şi în litri, adică în sistemul metric, a decis Ministerul Comerţului, în toiul ”armistiţiului cofetarilor”, cum spun francezii perioadei dintre Crăciun şi Anul Nou.
Cantităţile în uncii şi inch pot să fie afişate, dar mai puţin vizibil.
După ieşirea din UE - ale cărei reglementări impun sistemul metric în toate statele membre, Guvernul conservator de atunci al lui Boris Johnson anunţa că vrea să schimbe legea britanică, pentru a onora sistemul imperial şi a încarna astfel libertatea regăsită a Regatului Unit.
Însă, în urma unei vaste consultări, realizată în 2022, aproape 99% dintre respondenţi au spus că vor să păstreze prioritatea acordată sistemului metric.


