“Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se suspendă pentru o perioadă de doi ani emiterea titlurilor de plată, valorificarea titlurilor de despagubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmând a se realiza doar prin conversia în acţiuni la Fondul Proprietatea, corespunzator opţiunii formulate” se arată în proiectul de act normativ.
Măsura este necesară pentru că altfel nu s-ar mai putea respecta ţinta de deficit bugetar.
Până în prezent, cei îndreptăţiţi să primească despăgubiri puteau opta între acţiuni la Fondul Proprietatea sau plata în numerar, în limita a 500.000 de lei. Cei care alegeau a doua variantă urmau să primească banii în două tranşe, pe parcursul a doi ani.
Finanţele spun că până acum foştii proprietari au putut primi bani pentru că Fondul Proprietatea nu era pe deplin funcţional. "Valorificarea titlurilor de
despăgubire prin preschimbarea lor contra titlurilor de plată a fost o măsură necesară întrucât S.C. „Fondul Proprietatea” S.A. nu era o societate pe deplin funcţională, iar valorificarea titlurilor de despăgubire prin conversia lor în acţiuni emise de această societate ar fi necesitat un timp de asteptare până când persoanele îndreptăţite să poată beneficia de despăgubirea cuvenită" se arată în nota de fundamentare a actului.
Finanţele argumentează decizia de acum prin faptul că Fondul Proprietatea este pe deplin funcţional.





