Proiectele au fost finalizate în weekend, în urma negocierilor cu sindicatele. Astăzi, Birourile Permanente vor stabili data la care reprezentanţii guvernului vor veni în faţa Parlamentului. După şedinţa de asumare, parlamentarii vor avea la dispoziţie 3 zile pentru a depune o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea va fi respinsă, legile vor fi considerate adoptate. În caz contrar, Guvernul este demis.
Dacă în ceea ce priveşte restructurarea agenţiilor, lucrurile erau de mult stabilite – 50 la sută dintre instituţii urmînd să fie desfiinţate sau comasate, legile salarizării unice şi educaţiei au generat ample dezbateri. Cele mai mari probleme le-a generat, bineînţeles, legea salarizării. În urma negocierilor de sâmbătă, proiectul a fost finalizat.
"Proiectul este gata! Este forma finala. O prezentam premierului pentru ca am integrat toate aceste elucruri in ea", a explicat ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea.
În urma negocierilor, sindicatele au obţinut modificarea unor coeficienţi.
"Sunt niste corectii la justiţie, mai substantiale , sunt corectii in jos la functiile de concudere, unele foarte substantiale. Mai sunt de facut cateva mici corectii pe care speram sa le revedem. Sperăm ca prin aceasta structura toate categoriile vor fi partial satisfacute", a spus preşedintele Cartel Alfa Bogdan Hossu.
Sindicaliştii au primit asigurări că salariile nu vor fi reduse.
"Venitul salarial în niciun domeniu bugetar nu va scadea, daca textul maine va fi preluat si va fi depus la Parlament", a mai adăugat Bogdan Hossu.
"Am convenit ca nu va fi mai mic, aici este textul, nu va pierde nimeni la salariu, nici cei care au sporuri, nici cei care au veniturile suplimentare, nu va pierde nimeni la salariu. În schimb nimeni nu va castiga", a declarat Vasile Marica, preşedinte SEDLEX.
Noua grilă de salarizare va fi aplicată, treptat, începând de anul viitor şi pînă în 2015. La acea dată, salariul minim pe economie ar urma să ajungă la 1100 de lei.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Guvernul trimite azi Parlamentului legile reformei din administraţie şi educaţie (video)
Publicat la 07.09.2009, 06:09:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
