Informaţiile apar în presa locală de la Budapesta, citată de Reuters. Potrivit surselor citate de jurnaliştii maghiari, ministerele trebuie să reducă numărul de angajaţi cu 5%, în 2011, iar unele instituţii de stat cu 10%. Măsurile ar putea duce la concedierea a până la 25.000 de angajaţi, la reducerea bonusurilor, în timp ce alte zeci de mii de persoane şi-ar putea pierde slujbele dacă statul va reduce finanţarea autorităţilor locale, scrie portalul index. Jurnaliştii estimează că măsurile de austeritate vor determina scăderea cheltuielilor statului cu până la 300 miliarde forinţi, echivalentul a 1% din PIB.
Portalul index mai afirmă că Executivul de la Budapesta va menţine în 2011 taxa pentru sectorul financiar şi va introduce o taxă specială pentru sectorul energetic, care va alimenta bugetul cu 30 miliarde de de forinţi. Autorităţile nu au comentat informaţiile. Analiştii de la Budapesta se aşteaptă ca măsurile de austeritate să fie anunţate după alegerile locale din această lună. Cert este că, din ianuarie 2012, guvernul a anunţat că va reduce impozitul pe profit la nivelul 10% pentru toate companiile. Asta după ce, încă din luna mai, executivul a redus impozitul pe profit de la 19% la 10% pentru companiile cu venituri de sub 500 milioane de forinţi.
Guvernul ungar vrea să concedieze 25 de mii de bugetari în 2011
Publicat la 13.10.2010, 09:27:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
