money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Guvernul va aproba, in doua saptamani, programele operationale sectoriale

Publicat la 25.01.2007, 15:43:29

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul va aproba, in doua saptamani, programele operationale sectoriale
Urmărește money.ro pe Google News
Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, programele operaţionale sectoriale pentru transporturi, mediu, resurse umane, dezvoltare şi asistenţă regională, iar în şedinţa din 7 februarie cele pentru capacitate administrativă şi competitivitate economică, a anunţat, joi, premierul Tăriceanu.

'Aceste programe vor fi trimise la Comisia Europeană, iar pe baza acestora vor fi acordate fondurile structurale', a declarat, joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Fondurile în perioada de postaderare vor avea două destinaţii principale: politica agricolă comună şi politica de coeziune socială şi economică. În 2007, obiectivul de politică agricolă comună va fi realizat prin intermediul Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Fondul European de Pescuit şi a Fondului European de Garantare Agricolă. În 2007, cele trei instrumente financiare vor totaliza peste 884 milioane euro.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite