Astfel, Guvernul s-a angajat să emită legislaţia necesară pentru stabilirea unei noi autorităţi pentru traficul metropolitan care să controleze Metrorex şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), urmând ca legea să permită şi ajustarea tarifelor, peste rata inflaţiei, în conformitate cu planul pentru acoperirea cheltuielilor curente prin venituri şi a cheltuielilor cu capitalul prin subvenţii mai mari.

 

Potrivit aceluiaşi document, Metrorex va reduce costurile de mentenanţă cu 30% până la sfârşitul lui 2011.

 

De asemenea, Executivul s-a angajat să găsească un investitor strategic pentru TAROM până la finele lui 2011, scopul final fiind privatizarea totală atunci când piaţa o va permite.

 

În plus, în privinţa Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), scrisoarea arată aceasta că îşi va mări veniturile în 2011 prin eliminarea sau renegocierea contractelor neperformante.

 

În perioada 25 ianuarie-8 februarie, o misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a fost în România, pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by şi negocierea condiţiilor pentru încheierea unui nou acord.

 

La sfârşitul misiunii, şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a anunţat că oficialii Fondului au ajuns la o înţelegere cu autorităţile române privind un nou acord, de tip precautionary, pe o perioadă de doi ani, în valoare de 3,6 miliarde de euro.