money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Guvernul vrea impozitarea cu 90% a veniturilor de la stat care depăşesc salariul preşedintelui

Publicat la 01.04.2009, 20:23:13

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul vrea impozitarea cu 90% a veniturilor de la stat care depăşesc salariul preşedintelui
Urmărește money.ro pe Google News

Guvernul ia în calcul posibilitatea introducerii unei contribuţii de solidaritate pentru cei care au venituri de la stat mai mari decât salariul preşedintelui României, diferenţa fiind impozitată cu 90%, a declarat miercuri premierul Emil Boc.

Emil Boc a explicat că veniturile obţinute de la stat, care depăşesc suma de 8.000 de lei, vor fi impozitate cu 90%, iar banii astfel obţinuţi vor ajunge într-un cont special, din care Guvernul va asigura sprijin financiar pentru persoanele cu salarii mici, afectate de criza economico-financiară. Şeful Executivului a precizat că decizia este aplicabilă doar în anul 2009.

Premierul a ţinut să precizeze că Guvernul nu a luat încă o decizie în acest sens şi că aceasta va fi implementată, cel mai probabil, printr-o Ordonanţă de Urgenţă.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite